Evelina Negara

Orhei, Republica Moldova

Prima carte a D-nei Evelina Negara Scurtulencu, „O pasăre dusă de dor”, a fost editată la Centrul Editorial al USM, str. A. Mateevici, 60, Chișinau, 2002 (CZU 821.135.1(478)-1, N38, ISBN 9975-70-133-7, © Evelina Negara).

Versurile Domniei Sale au fost publicate in săptămânalul Uniunii Scriitorilor din Moldova, „Literatura și Arta”, inclusiv în ediția Nr. 2 (2994) din 9 ianuarie 2003, dedicată datei de 15 ianuarie, zilei de naștere a Luceafărului poeziei noastre, Mihai Eminescu.

„ASPIRAȚIA INTERIOARĂ SPRE NECUNOSCUT”

Ținutul Orheiului străbun a dat mai mulți oameni de talent: și condeieri, și cântăreți etc. D-na Evelina Negara (Scurtulencu) este de proveniență din neam nobil, străbunelu-Său, D-nul Alexandru Scurtulencu, originar din Sibiu, precum și străbunică-Sa, D-na Maria Scurtulencu, fiind de nelipsit la curtea regală a Majestății Sale Regina Maria, iar bunelul Său, D-nul Petru Negară, dvoreanin român, a participat în luptele pentru eliberarea Basarabiei (militar Corp 4 Armata Română Iași), fiind ulterior ridicat și exilat în „Siberia de ghiață” de către reprezentanții Armatei Sovietice.

D-na Evelina Negara – un nume deja bine cunoscut, inițial intrase în universul nescris al cuvântului dinspre sine, dinspre trăirile personale firești și pline de vibrații lirice, local de o sensibilitate personală. Versurile Dumneaei reușite adaugă cu duhul și cu neodihna lor sufletească un dor și o voință lirică de a traduce necuvântul în cuvinte.

Versul D-nei Evelina Negara este fiorul unei tresăriri sublime venind dinspre exprimarea limpede și legănată de sonoritățile modelelor clasice consacrate. Finețea zicerii imprimă versurilor tinerei poete și candoare, dar și o anumită gravitate. Întâlnim însă în căutările D-nei Evelina Negara și topirea indirectă a gândului sobru și așezat, cristalizat până la simbol (cum este în „Cavalerul Creștin”). Și mai mult, în unele din poemele Dumneaei se simte o atingere ușoară de mister, se întrezărește acea nobilă aspirație interioară spre necunoscut, spre cunoașterea lirică, spre universul personal și uman al trăirilor transformatoare, spre metamorfozele lor intraductibile.

  • Work
    • Global Illumination Council
  • Education
    • Universitatea de Stat din R. Moldova