Radu Zlati

București, Cluj Napoca

Mă numesc Radu Zlati şi sunt, ca orice mâncător de pâine (de la Homer citire), un ghem de contradicţii.

Născut în 1960, într-o familie multietnică.

Primele studii (clasele I-X) le-am făcut la Mediaș, orașul meu natal. Liceul (Colegiul Național O. Goga) l-am finalizat la Sibiu, oraș care a lăsat urme adânci în felul meu de a fi în lume. Am absolvit Facultatea de Istorie-Filozofie Bucureşti în 1984 cu o lucrare de licenţă privitoare la riturile de sacrificiu în Grecia antică (etern recunoscător, doamnă Zoe Petre!).

Căsătorit, tată a doi copii. Înainte de 1990 profesor într-unul din frumoasele sate maramureșene (Crasna-Vișeului), între 1990 și 2012 profesor de istorie-ştiinte sociale – Liceul „Regele Ferdinand” Sighetu Marmaţiei. În vara și toamna anului 2012 am fost pe rând consilier prezidențial (în administrația interimară a lui Crin Antonescu) și consilier al ministrului Ecaterina Andronescu. În decembrie 2012 am fost ales ca deputat al colegiului uninominal Gherla, județul Cluj.

Pasionat de istorie universală antică şi medievală, filozofie, sociologie, hermeneutică, DTP. Consumator de artă în general, fan Tolkien dar şi Saint-Exupéry, ascultând cu aceeaşi plăcere Deep Purple, Sex Pistols sau Lisa Gerrard.

Cavaler al Ordinului Naţional „Pentru Merit”, fost membru al Comisiei Naţionale de Istorie şi coautor al programelor de istorie pentru învăţământul preuniversitar elaborate în perioada guvernării CDR.

Membru PNL din 1990.

Monarhist ca opţiune personală, liberal prin structură şi vocaţie, cu accente conservatoare îmblânzite de conştiinţa faptului că toate sunt efemere la scară geologică.

  • Work
    • Deputat, Parlamentul României
  • Education
    • UNiversitatea București, Facultatea de Istorie-Filozofie