Andrei Adam

Uitasem cum e să visezi cu ochii deschiși, dar am început să-mi amintesc... Nu-i doar beatitudine, e libertate-n stare pură și îi sunt dator sufletului meu cu-atâta lucru măcar, să încerc și să dau tot ce-i mai bun din mine potolindu-i setea cu cerneală, să nu las îngropate-n amintire vechi năzuințe, vise și speranțe..., să dau crezare dorului de ducă ce-mi poartă gândul pe aripi de nălucă, pământului să nu-i fac umbră de pomană, ci să-l încondeiez cu visele din pană.