Carmela Coco Gabriela

Am început să scriu când eram în clasa a noua. Primul meu roman “Fantoma Neagră” a făcut furori în clasa, se citea pe sub bănci la ore. L-am scris pe un caiet de şcoală. A urmat un roman de spionaj, cu clasica poveste a dragostei dintre paznic şi cea păzită. Mai departe am scris romane foarte personale cu toate visele de dragoste ale unei fete roind cu imaginaţia ei bogată în jurul bărbatului ideal, frumos, înalt, talentat, musician... Acestea sunt însă secretele mele, nu au fost niciodată scrise pentru ochi străini.
M-am oprit undeva la un roman care adresa teme mai profunde, despre sărăcie, ajutor, dăruire, dragoste şi infidelitate. Am tot scris la el în timpul facultăţii, în timp ce mă maturizam. Nu l-am terminat niciodată, dar temele m-au urmărit şi au revenit în noile mele romane.
Când am reluat scrisul eram deja o persoană matură cu o carieră împlinită în altă branşă, dar tânjind. Pasiunea nu s-a stins, a fost întotdeauna aici.
Temele mele preferate: oameni şi destine. Situaţii inedite, fantastice, un amalgam de naţionalităţi, ţări şi religii. Există în romanele mele un singur numitor comun: dragostea învinge.
Mă aflu acum la o răscruce în scrierile mele: îmi reuşeşte un roman istoric? Mă bate gândul acesta de cel puţin doi ani, până acum nu am avut curajul să încep. Vreţi să fiţi părtaşi la această încercare? Vreţi să fiţi judecătoii mei?