Cristina Frîncu

Cristina Frîncu

Am 26 de dinți și nici nu-mi trebuie mai mulți cînd râd.
La cinci ani am scris lăbărțat un roman de trei pagini. Era cu niște teroriști care atacau aprozarul. Prin 2013 am cîștigat unul din cele 2 locuri libere din echipa Hyperliteratura, și-am început să scriu despre cărți, personaje și bizareriile scriitorilor, într-o veselie! Apoi, prin 2015 am publicat "Verdict: Cărțuire!", un e-book cu recenzii fără fițe, împletite în povestea unei bibliotecare cu apucături discutabile. În noiembrie 2015 am publicat romanul "Vrum-vrum", cîștigător la concursul de debut organizat de editura Adenium. "Vrum-vrum" este singurul roman în care apar, pentru prima dată concomitent, Johnny Depp, o motocicletă decupată din hârtie, o pisică rîrîită și niște becuri. Și pentru că mi-am dat demisia de la uzină, iar timpul parcă a trecut de partea mea, în 2016 am publicat un alt e-book, cu povestiri care conțin dragoste retrasă la timp, pinguini pe creier și concentrație mare de alcool. I-am zis asa: "Nu mã vezi?! Cã sunt?! Nebunã?!" si parcã mi-e mai bine.
Oricum, probabil nu s-ar fi întîmplat nimic din toate astea dacă aș fi avut mai mulți dinți, dar asta n-o voi ști niciodată.