Bogdan Fanariu

Bucharest, Romania

Bogdan Fanariu

Bucharest, Romania

Bogdan Fanariu (născut Bogdan Petru Fînariu, pe 15 septembrie 1986, Negrești, Vaslui, România) și sunt actor, regizor și profesor român. Cel mai important rol al meu a fost în filmul de scurt metraj Coming Soon, în care îl interpretez pe Al.

Primul pas spre cariera de actor l-am făcut după aproape un an de când locuiam în București, am aflat din rubrica unui ziar că se caută persoane pentru figurație simplă la o reclamă. Reclama a fost despre Revoluția bolșevică și s-a filmat la Ateneul Român, iar rolul meu a fost să manipulez un steag de 5 metri.
Apoi, au urmat alte 6 luni de figurație care m-au ajutat să joc pe scena marelui Teatru Național București, alături de mari actori precum Victor Rebengiuc, Maya Morgenstain, Vlad Ivanov, Cecilia Barbora și Costel Constantin. O relație specială am avut-o cu Victor Rebengiuc, care m-a ajutat foarte mult și m-a pregătit pentru admiterea la UNATC. Primele două poezii pe care le-am studiat sub îndrumarea sa, au fost “Scara” de George Coșbuc și “Un duel” de George Topârceanu.

Foarte multă meserie am învățat cât am fost în trupă la Dan Puric. Am studiat toate formele de limbaj non-verbal (pantomimă, step) și multe antrenamente corporale precum balet, tae-boo. Adevărata meserie aplicată am învățat-o pe litoral, prestând "statui vii" având cutiuța în față.

La Facultatea de teatru din cadrul Universității Spiru Haret, am jucat în scene de teatru precum “Hamlet, Prințul de Danemarca”, unde l-am interpretat pe Hamlet, “O scrisoare pierdută”, unde am fost Nae Cațavencu, respectiv “Arlecchino”, unde am avut rol principal.
În 2012 am jucat în filmul de scurt metraj Coming soon, în regia Jamil Hendi, unde l-am interpretat pe Al, personajul principal.

După un an, în 2013 l-am interpretat pe Antonel Scarlat în filmul de scurt metraj cu același nume, regizat de Jamil Hendi. Tot în 2013 am jucat în piesa de teatru I Love Caragiale alături de Liviu Andrei Vasilescu și Cristi Toma.

O altă nișă în care activez foarte mult este zona de evenimente. Aici am plăcerea să joc o paletă mare de personaje, de la copii (Harry Potter, Peter Pan, Pirat etc.), până la personaje mai serioase de prin filme celebre sau inventate (Gavroche, Godfather, Charlie Chaplin)

Pe lângă celelalte activități, cu prima meserie, mi s-a oferit ocazia să practic și cea de-a doua meserie (de regizor) și predau actorie de film copiilor de la Olga Gudynn International School.

  • Work
    • Actor
  • Education
    • Master Degree